Emilia Todorova - Clubul femeilor puternice
Nimic nu este întâmplător… În 2018 am mers în Cluj la cel mai frumos eveniment “Certificarea JMT Romania” unde am cunoscut-o pe D.Camelia Tița. A fost un moment fugitiv care a lasat o amprentă în viitor…pe atunci nu știam ce se va întâmpla… însă in 2020 cînd a început pandemia și toate schimbările din lume, știți voi căci încă ne adaptăm usor… D.Camelia a fost sufletul plin de speranță, inspirație, lumină, credință, putere și bineînțeles omulețul cu o energie înalta de feminitate. Bineînțeles am decis să îmi fie mentorul meu de suflet spiritual și de creștere în process… in domeniul “personal și profesional.” Însă ce este și mai frumos – este că acum, fetița mea de 12 ani, care are o provocare să vorbească în limba română deoarece sa născut în Irlanda unde vorbește (engleză și română), nu a avut niciodată un mentor personal în creșterea sa și mai mult ca atît D.Camelia este la distanță tocmai în România! A-ți reușit să pătrundeti adînc în inima fetiței mele cu mare credință, iubire, prietenie și să trezi în ea o sete de a învăța lucruri noi de dezvoltare personală, învata cum să își descopere “valorile si să fie un lider” împreună cu alți copiii din jurul lumii. Cu recunoștință vreau să vă zic că D.Camelia și-a descoperit chemarea și se lasă ghidată de potențialul infinit unde cu adevărat seamănă celule de recunoaștere în mințile și sufletele noastre. Recomand cu incredere să vă alăturati unuia dintre programele de pe site. Cu drag și cu respect va multumesc pentru tot ce sunteți și ce faceți D.Camelia Tița. Va doresc mult succes Emilia Todorova.
Elena Matei - Clubul femeilor puternice
TEMELE DISCUTATE IN CLUBUL FEMEILOR PUTERNICE sunt cea mai elocventa dovada a fortei pe care o veti putea primi prin participare. Multumesc dna Camelia Tita si va recomand! Iata cateva teme: Cum dam aripi visurilor noastre! Copilul tău interior are nevoie de tine Împreună, in Iubire!!! Legile omenești și Legile divine Iert, dar nu uit! De ce suferim in dragoste? Integritatea morală în viața noastră Cele 7 niveluri de dezvoltare în conștiință Dezvoltă Omul de Valoare din Tine! Ce este și cum funcționează rugăciunea Ce Este Si Cum Funcționează Rugăciunea? Modul de viață al oamenilor de succes Valori și Caracter Vreau Să Fiu Un Lider In Viața Mea Cum să depășești gândurile negative?-Strategii Prosperitatea si abundenta, ca drept divin.
Sa ne fiti ghid la cat mai multe teme de dezvoltare personala!!!! Cu drag, Elena Matei
Dorina Popa - Clubul femeilor puternice
Dna Camelia Tița și Clubul Femeilor Puternice…asocierea este fabuloasă și deloc întâmplătoare. Prima Femeie Puternică(așa cum îi spun eu) sau Doamna sufletelor noastre vine în fața noastră și în întâmpinarea noastră cu sufletul,cu măiestria,cu iubirea și cu dorința de a deveni cu toatele acea putere cu care ne-a înzestrat Tatăl Ceresc. Întâlnirile sunt minunate…împărtăsim experiențe,emoții,trăiri,învățăm unele de la altele,suntem un Întreg pentru că așa am fost create de dna Camelia. Am făcut cea mai bună alegere când am hotărât să fiu membră a Clubului,sunt fericită și onorată să mă aflu aici unde nimic nu este întâmplător. Mentorul nostru ne primește de fiecare dată cu căldură,cu iubire,cu dor,cu bucurie și chiar dacă suntem mai multe,ne dedică fiecăreia în parte aceeași atenție. Învățăm aici să fim feminine,să fim puternice,să înțelegem ce este important pentru noi ,să facem alegeri înțelepte…primim valoare. Mulțumesc,Camelia Tița,că sunteți în viața mea!
Mulțumesc dragelor mele colege din Club! Vă iubesc cu totul!
cosaelena55 - Clubul femeilor puternice
Sunt membra in Clubul Femeilor puternice din vara anului 2020 ,am participat la intalniri sapatamanale care se tin miercurea la ora 18 .Aceste intalniri sunt extraordinare,Camelia Tita ne propune teme foarte incitante ,ne conectam ,stabilim legaturi intre noi ,femeile puternice,discutam,,intrebam , ne lamurim anumite neintelegeri ,sunt adevarate lectii de viata .Rcomand cu multa incredere tuturor femeilor care viziteaza acest site ,sa intre in Clubul Femeilor Puternice,.
Cristina - Clubul de leadership pentru copii și adolescenți
Un program foarte bine gândit și realizat! În cadrul acestui program copiii au șansa de a deveni viitori lideri învățând totodată cum să gestioneze atât situații de criză cât și stările emoționale cu care se confruntă! Felicitări și mult succes în continuare! Recomand cu mare drag!
Aura - Clubul de leadership pentru copii și adolescenți
Băiatul meu a început încă de la 8 ani sa participe la clubul de leadership și a fost foarte incantat de activități și de subiectele de discuții abordate. Foarte bun programul!
Elena - DISC
A fost o experimenta fffffff frumoasa si este mult mai usor SA iti descoperi unde si pe ce anume trebuie sa lucrezi cu tine impreuna cu mentorul tau
. Doamna Camelia va felicit cu toata dragostea mea